Pinalti se retrage!

Pinalti se retrage!
  • Publicat:

Presedintele Ceahlaului, Gheorghe Stefan, va parasi echipa de sub Pietricica la finalul sezonului. Acesta este nemultumit de neregulile din fotbalul romanesc. “Pinalti”, vrea sa lase echipa unui om sau unui grup de investitori care sa poata investi mai mult ca el si sa faca performanta la Piatra-Neamt.

“Mai sustin echipa pana in vara, vreau s-o las in prima liga si apoi incerc s-o predau altcuiva, care vor fi interesati, care poate sa investeasca mai mult ca mine. Am fost determinat de neregulile din fotbalul romanesc si din cauza sistemului. Ori trasi la sorti, ori nu, arbitrii se comporta la fel. Indiferent de ce se intampla stadionul este facut pentru comunitate, poate fi folosit la fotbal, la atletism cat si pentru licee, deci este stadionul comunitatii”.

Președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, a declarat că vrea să se retragă din fotbal, și încearcă să atragă noi investitori pentru a ajuta financiar echipa nemțeană."Nu mă voi retrage din fotbal așa cum s-a spus. O să continui să activez atât ca președinte, cât și ca suporter. În plus, în aceste zile caut noi investitori", a spus Gheorghe Ștefan. Unul dintre primii oameni de afaceri locali care și-a arătat disponibilitate de a investi la gruparea moldavă este Iulian Capetti, acesta având deja o primă rundă de negocieri cu Gheorghe Ștefan în acest sens.

Tunurile pe Comisia Centrală a Arbitrilor

Președintele CA al Ceahlăului, Viorel Mestecăneanu, crede că echipa pregătită de Viorel Hizo este cea mai dezavantajată din Liga I și consideră că s-a format o întreagă coaliție împotriva formației nemțene. "Cred că datorită numeroaselor memorii făcute la Comisia Centrală a Arbitrilor, arbitrii au făcut o adevărată coaliție împotriva Ceahlăului, noi suntem la ora actuală cei mai defavorizați de arbitraje. Dacă ne retrogradează, automat și memoriile depuse la CCA împotriva lor vor scădea simțitor", a declarat Mestecăneanu. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×